Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Jilava întrunit în ședință de lucru, astăzi 11.10.2021, ora 12:00, on-line prin videoconferință, urmare a convocatorului înregistrat cu nr. 20364/07.10.2021,
Având în vedere:
– prevederile art.24 din O.U.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență cu modificările și completările ulterioare,
– prevederile art. 10 și art. 11 lit. a) din H.G. nr. 1491/2004, pentru aprobarea Regulamentului cadru privind Structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență, cu modificările și completărle ulterioare,
– Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 189/09.10.2021, privind măsurile dispuse la nivelul județului Ilfov,
– Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Educației nr. 5349/2041/2021, pentru modificarea Ordinului comun al MEC și MS nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2,
– prevederile H.G. nr. 1090/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
– prevederile art. 155 alin. (1) lit. d), alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificarile și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se ia act de prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 189/09.10.2021, privind măsurile dispuse la nivelul județului Ilfov.
Art.2. Se aprobă dezinfecția, în ziua de vineri a săptămânii, în unitățile de învățămant, în unitățile de cult, incinta Policlinicii, sediile în care își desfășoară activitatea aparatul de specialitate al primarului, sau în alte spații în care îsi desfășoară activitatea personalul care contribuie la punerea în aplicare a măsurilor pentru prevenirea și gestionarea infecțiilor cu coronavirus.
Art.3. Se suspendă audiențele în instituție până când rata de incidență scade sub 6/1000 de locuitori, măsură actualizată în funcție de Hotărârile de Guvern ulterioare, cu privire la prelungirea stării de alertă.
Art.4. Se restrânge activitatea cu publicul în Primăria Jilava, prin modificarea și actualizarea programului de lucru prevăzut în Nota internă nr. 9785/05.05.2021.
Accesul cetățenilor sau al reprezentanților persoanelor juridice în incinta instituției se va face obligatoriu cu respectarea următorului program de lucru cu publicul:
– COMPARTIMENT URBANISM ȘI AMENAJARE TERITORIALĂ:
MARȚI: 10,00 – 18,30
JOI: 9,00 – 16,30;
– COMPARTIMENT CADASTRU ȘI FOND FUNCIAR:
MARȚI: 10,00 – 18,30
JOI: 9,00 – 16,30;
– REGISTRATURA ȘI RELAȚII CU PUBLICUL:
LUNI, MIERCURI, JOI: 8,30 – 16,30;
MARȚI: 8,30 – 18,30
VINERI: 8,30 – 14,00;
– CASIERIE:
LUNI, MIERCURI, JOI: 8,30 – 16,30;
MARȚI: 8,30 – 18,30
VINERI: 8,30 – 14,00;
– SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE:
LUNI: 8,30 – 13,00;
MARȚI: 13,30 – 18,30;
MIERCURI: 8,30 – 13,00;
JOI: 8,30 – 16,30;
VINERI: NU SE LUCREAZĂ CU PUBLICUL.
– COMPARTIMENT ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
MARȚI: 10,00 – 18,30
JOI: 9,00 – 16,30;
– SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR:
DEPUNERE ȘI ELIBERARE ACTE:
LUNI: 8,30 – 13,00;
MARȚI: 13,30 – 18,30;
MIERCURI: 8,30 – 13,00;
JOI: 13,30 – 16,30;
VINERI: 10,00 – 13,00 – ELIBERĂRI ACTE
Programul cu publicul pentru depunerea/ridicarea documentelor se efectuează doar cu programare telefonică, la numărul de telefon: 021/457.11.22.
– COMPARTIMENT DECLARAȚII FISCALE ȘI REGISTRUL AGRICOL:
LUNI: 8,30 – 13,00;
MARȚI: 13,30 – 18,30;
MIERCURI: 8,30 – 13,00;
JOI: 13,30 – 16,30;
VINERI: 10,00 – 13,00.
– COMPARTIMENT AVIZE, ACORDURI ȘI AUTORIZĂRI:
MARȚI: 10,00 – 18,30
JOI: 9,00 – 16,30;
În cadrul instituției, în intervalul orar: 13,00-13,30 activitatea cu publicul este suspendată.
Programul de lucru va fi valabil pe toată durata stării de alertă instituită pe teritoriul României, acesta putând suferi modificări și completări în funcție de rata de incidență și evoluția epidemiologică a infectărilor cu virusul SARS CoV-2.
Art. 5. La intrarea în Primăria Comunei Jilava, personalul de pază va măsura temperatura celor care se prezintă la sediul instituției conform programării, temperatură ce nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius și va contacta telefonic angajatii din cadrul compartimentului de specialitate, pentru preluarea persoanei în vederea acordării asistenței de specialitate.
Art. 6. (1) Conform prevederilor HCJSU Ilfov nr. 189 din data de 09.10.2021, se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise sau deschise, publice sau private, în intervalul orar 05:00 – 22:00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburanti care pot avea program non-stop.
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00-24:00, până când incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează săli de jocuri de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului până când incidența cumulată la 14 zile în comuna Jilava este mai mică de 6/1.000 de locuitori, în intervalul 05:00 – 24:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(4) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului până când incidența cumulată la 14 zile în comuna Jilava este mai mică de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 7. (1) Dacă incidența cumulată la 14 zile, la nivelul comunei Jilava, depășește 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localității ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
(2) măsurile prevăzute la pct. 1) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;
(3) măsurile prevăzute la pct. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
Art.8. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică, prin grija secretarului general al comunei Jilava.