Anunturi
Jilava a marcat Ziua Curățeniei Naționale
Aproximativ 300 de saci au adunat voluntarii din comuna Jilava la acțiunea organizată astăzi, de Ziua Curățeniei Naționale, sub egida Let’ do it, Romania.
Au participat 85 de copii de la clasa întâi și până la clasa a opta, însoțiți de cadre didactice, părinți, voluntari și angajați ai Primăriei Jilava.
Copiii de la cele două școli din comună au adunat sute de peturi care fuseseră aruncate pe domeniul public, cartoane, inclusiv canapele, cauciucuri și piese auto abandonate în natură. Din păcate, există în continuare foarte mulți oameni care aruncă în natură tot felul de deșeuri.
Facem din nou un apel către dumneavoastră să protejați natura.
Natura curată înseamnă sănătate, pentru noi, pentru copiii noștri și pentru viitor.
STOP ARUNCĂRII DEȘEURILOR PE DOMENIUL PUBLIC
Doi bărbați au fost amendați recent cu zeci de mii de lei
Două persoane au fost amendate, recent, de Poliție Locala Jilava, pentru că au abandonat deșeuri pe domeniul public. În prima situație amendat a fost un bărbat din sectorul 4 care-și renovase locuința și resturile din construcții le-a abandonat pe domeniul comunei Jilava. A fost identificat de agenții Serviciului Public de Poliție Locală Jilava și i s-a aplicat amenda de 10.000 lei și sancțiunea complementară a eliminării deșeurilor conform prevederilor OUG 92/2021.
În al doilea caz, un bărbat din sectorul 6 a abandonat saci cu moloz la piciorul podului de la intersecția străzi Gării cu str. Drum pe lângă vii pe timp de noapte. A fost identificat și i s-a aplicat amenda de 10.000 lei și sanctiunea complementară a eliminării deșeurilor conform prevederilor OUG 92/2021.
Ambele amenzi au fost achitate de către persoanele sancționate.
Stimați jilăveni, vă rugăm ca de fiecare dată când observați persoane care abandonează diverse deșeuri, să sunați la Serviciului Public de Poliție Locală Jilava 0799.757.777
Modificare program ridicare deseuri menajere
Stimati locuitori ai comunei Jilava,
Va informam ca, incepand cu data de 𝟏𝟐 𝐒𝐄𝐏𝐓𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟐, deseurile menajere vor fi ridicate o data pe saptamana, dupa cum urmeaza:
✅️LUNI: MORII, MIERLARI, CRAITELOR, SOS.GIURGIULUI, (CENTURA-SABAR), PESCARUSILOR, ALBATROSULUI, STEAUA SUDULUI
✅️MARȚI: ODAI, CIULINI, UNGURENI, VASILE ROAITA, NICOLAE BALCESCU, ANA IPATESCU, TRIFOIULUI
✅️MIERCURI: VERII, TOAMNEI, PRIMAVERII, MERISOR, PANTEI, PRELUNGIREA PANTEI
✅️JOI: 23 AUGUST, TINERETULUI , SALCAMILOR, PRELUNGIREA MORII, SOS.GIURGIULUI, (PROGRESU-DNCB), ALEEA PLATANILOR, LALELEI, PANSELEI, CRINULUI, GAROAFEI, TEIULUI, ZORELELOR
ℹ️Aveti programul trecut si in imaginea de mai jos
❗️Primaria Jilava si Societatea de Salubrizare Euro Prest Serv Jilava SRL va adreseaza rugamintea de a folosi pubelele doar pentru deseuri menajere.
❗️𝗡𝘂 𝗮𝗿𝘂𝗻𝗰𝗮𝘁𝗶 𝗿𝗲𝘀𝘁𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝗶𝗶, 𝗹𝗲𝗺𝗻𝗲, 𝗳𝗶𝗲𝗿, 𝗱𝗲𝘀𝗲𝘂𝗿𝗶 𝘃𝗲𝗴𝗲𝘁𝗮𝗹𝗲 𝗲𝘁𝗰 𝗶𝗻 𝗽𝘂𝗯𝗲𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲𝘀𝗲𝘂𝗿𝗶 𝗺𝗲𝗻𝗮𝗷𝗲𝗿𝗲.
♻️Daca respectam cateva reguli elementare putem avea o comuna curata, trebuie doar sa facem, noi toti, un mic efort!
„Dezvoltare interculturală în comuna Jilava, județul Ilfov” – proiectul care vizează creșterea sustenabilă a calității vieții comunității de romi
Primăria Jilava a demarat un proiect ce are ca obiectiv creșterea sustenabilă a calității vieții comunității de romi, contribuind la creșterea incluziunii și abilitarea romilor comuna Jilava, județul Ilfov
Parte din programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, proiectul „Dezvoltare interculturală în comuna Jilava, județul Ilfov”, se va derula pe parcursul 22 de luni și beneficiază de o finanțare în valoare de 4.680.362 lei
Proiectul răspunde unor nevoi pe care Primăria Jilava, prin direcțiile specializate le-a identificat în urma cercetărilor în teren. Discriminare multiplă, statut socio-economic scăzut, risc ridicat de abandon școlar, lipsa accesului la informare, deprivare materială și lipsa perspectivelor de viitor sunt doar câteva dintre problemele care caracterizează comunitatea de romi din comuna Jilava, județul Ilfov.
Prin proiectul „Dezvoltare interculturală în comuna Jilava, județul Ilfov”, Primăria Jilava în parteneriat cu Fundația Amfiteatru și-a propus să dezvolte și asigure servicii integrate în domeniile educației, sănătății și ocupării, instruirii în drepturile romilor, advocacy și incluziune, alături de un program cultural de capacitare și anti-discriminare.
Proiectul include acordarea de servicii educaționale și de sănătate pentru 300 de copii în situații de vulnerabilitate, servicii pentru creșterea gradului de pregătire profesională și îmbunătățirea stării de sănătate (respectiv menținerea unui stări de sănătate bune) pentru 1.400 de persoane în stare de vulnerabilitate din comuna Jilava, Ilfov, prin furnizarea unui serviciu de ocupare și a unui serviciu medical, susținerea unui program de abilitare pentru 837 de persoane de etnie romă, formare interculturală a 40 de specialiști și instruirea a 37 de specialiști și lideri romi în advocacy și drepturile omului. De asemenea, prin serviciile educaționale propuse și prin acțiuni individualizate care vizează analfabetismul funcțional și cunoștințele necesare absolvirii clasei a VIII-a, precum și motivarea, stima de sine, încurajarea elevilor, dar și prin educația părinților (200 de adulți vor beneficia de educație parentală), proiectul își propune scăderea abandonului școlar și îmbunătățirea situației școlare a cel puțin 100 de elevi.
Acțiunile demarate în comuna Jilava, Ilfov de către Primăria Jilava (programul abilitare, programul educațional non-formal și instruirea specialiștilor) realizate în parteneriat cu Fundația Amfiteatru (serviciile de sănătate, formare și menținere grup țintă și contribuție la activități) vizează creșterea incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru comunitatea romilor, prin creșterea accesului la servicii educative, sanitare și sociale de calitate, reducerea vulnerabilităților și oferirea unor perspective de viitor pentru cel puțin câteva sute de persoane de etnie romă.

***
Primăria Jilava este o comună situată în sudul județului Ilfov. Localitatea are o populație de 10.500 locuitori și o suprafață de 26.76 km2. Cel mai vechi document cunoscut până acum care atestă existența Jilavei a fost emis la București în iunie 1716. Conform legii, Comuna Jilava este persoană juridică de drept public, are patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină. Site oficial: www.primariajilava.ro
***
Fundația Amfiteatru dezvoltă programe, proiecte și parteneriate la nivel local, național și internațional, în scopul afirmării resurselor antropice și naturale ale comunităților. Organizația se concentrează pe abordările integrate, cu finalitate socială, pentru a furniza comunităților soluții și sprijin. Site oficial: fundatia-amfiteatru.ro.
***
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și a Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. Pentru perioada 2014-2021, a fost alocată suma de 2,8 miliarde EUR. Granturile SEE în cuantum de 1,5 miliarde EUR sunt finanțate în comun de toți cei trei donatori și sunt disponibile în toate cele 15 țări. Granturile Norvegiene în cuantum de 1,3 miliarde EUR sunt finanțate exclusiv de Norvegia și sunt disponibile în cele 13 țări care au aderat la UE după 2003. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.
***
Fondul Român de Dezvoltare Socială a fost înfiinţat în anul 1998, ca organism de interes public aflat sub autoritatea Guvernului României, prin intermediul căruia sunt finanţate proiecte care ţintesc îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă la nivelul comunităţilor sărace şi a grupurilor dezavantajate din mediul rural sau urban. În cei 15 ani de activitate, FRDS a finanţat peste 1.430 de proiecte de dezvoltare locală, în valoare totală de peste 100 de milioane de euro. Fondurile administrate de FRDS au provenit în principal de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), cărora li s-au adăugat contribuţia Guvernului României şi cea a beneficiarilor direcţi. Începând cu anul 2013, FRDS este Operator de Program pentru Programul RO10 „Copii şi tineri în situaţii de risc şi Iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale”, finanţat prin intermediul Granturilor SEE. Mai multe detalii pe www.frds.ro
Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar.
Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.
Continuă campania pentru combaterea insectelor de disconfort
Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov continuă campania pentru combaterea insectelor de disconfort (țânțari adulți), în perioada 𝟴 – 𝟭𝟭 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁, începând cu ora 𝟮𝟮:𝟬𝟬, prin tratament terestru, în localitățile judetului, [rintre care si Jilava.
Fiecare mașină implicată în campania de dezinsecție este echipată cu sistem de monitorizare prin GPS și poate fi urmărită în timp real pe o hartă interactivă, accesând link-ul ce va fi disponibil în seara desfășurării dezinsecției, pe pagina Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov.
Conform protocolului ,,Ilfov fără țânțari”:
🔘 Consiliul Județean Ilfov alocă fondurile necesare derulării proiectului;
🔘 Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov realizează acțiunile de dezinsecție;
🔘 Unitățile administrativ teritoriale din structura județului Ilfov desemnează un delegat responsabil pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a acțiunii de dezinsecție și comunică la nivel local detaliile campaniei( în fiecare seară, în jurul ⏰ 22:00, pe pagina de socializare Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov este afișat numărul de telefon al delegaților localităților ilfovene în care urmează să se facă dezinsecția și link-ul unde se poate urmări în timp real traseul mașinilor implicate în acțiune).
TESTARI GRATUITE DE AUZ PENTRU COPII, ADULTI SI SENIORI
Clinica Medline Center din Jilava, în parteneriat cu Audiologos Bucuresti, începe campania de teste gratuite pentru copii, adulți și seniori în locația din Sos. Giurgiului 156, în lunile august și septembrie.
Astfel, între 20 august și 30 septembrie, marți, în intervalul 09:00 – 13:00, și joi, în intervalul 13:00 – 17:00, toate persoanele care doresc să își testeze auzul gratuit sunt așteptate la clinica.
Programările se fac la numărul de telefon 0756142781.
Număr de telefon pentru sesizarea problemelor cu iluminatul public
Pentru defecțiuni ale sistemului de iluminat public de pe raza comunei Jilava, vă rugăm să sunați la numărul de telefon: 0316400025. Așadar, dacă nu funcționează lămpile de iluminat public pe o anumită stradă din comună sau dintr-un anumit cartier ori parc, loc de joacă, sunați la Dispeceratului pentru preluarea sesizărilor, numărul de telefon: 0316400025.