Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Anunturi

Dezinsecție cu avionul contra larvelor insectelor de disconfort

Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, continuă dezinsecția în județ, efectuând tratamente avio pentru combaterea larvelor insectelor de disconfort pe întreg arealul judeţului Ilfov. Se va acționa pe marginile cursurilor de ape, gropi de gunoi, aliniamente DJ şi alte focare. Tratamentele vor fi efectuate în perioada 17.04 -25.04.2019, dimineaţa, după ora 06:00. Se va folosi produsul VECTOBAC WG, insecticid biologic din categoria biocide tip 18, pe bază de Bacillus Thuringiensis, în doză de 0,6 kg/ha.

Produsul nu este toxic pentru albine.

Tratamentele avio se vor efectua în Jilava în perioada 17-23 aprilie. Vă reamintim că această campanie de combatere a țânțarilor face parte dintr-un program amplu de combaterea a insectelor de disconfort adulte. Consiliul Județean Ilfov prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu va aplica tratamente terestre pentru combaterea țânțarilor și în lunile mai, iunie, iulie, august, septembrie și octombrie, în funcție de dezvoltarea insectelor. În lunile iunie și august dezinsecția se va face și aerian.

Prima ediție a evenimentului intitulat “Ziua Școlii Gimnaziale numărul 1 din Jilava”

Primarul Elefterie Ilie Petre a participat, astăzi, la prima ediție a evenimentului ”Ziua Școlii Gimnaziale numărul 1 din Jilava”. “Un spectacol deosebit a fost organizat de copiii din ansamblul folcloric Jilaveancă (coordonat de doamnele prof. Velicu Mihaela și Reghini Maria) și de cei din trupele de dans Future Kids și Rain Drops, sub coordonarea școlii de dans World Dance. Am ascultat frumoasa interpretare a Alexandrei Tufănescu și am văzut și creațiile copiilor din clasele I- IV, lucrări cu teme pascale și nu numai, foarte bine realizate. Mă înclin încă o dată în fața cadrelor didactice și mă bucură faptul că reușesc să le insufle copiilor dorința de a realiza lucruri frumoase. Este foarte important să investim în copiii noștri, să îi pregătim și teoretic și practic, pentru a-i face oameni de care să fim mândri. Susțin educația copiilor și voi fi mereu alături de profesori, învățători și educatori. Felicitări încă o dată conducerii Școlii nr. 1, felicitări tuturor cadrelor didactice și felicitări tuturor copiilor!   ”, a declarat primarul Elefterie Ilie Petre.

Pe holurile Școlii au fost expuse creațiile copiilor claselor primare: creații cu teme pascale, picturi, semne de carte, toate operele de artă fiind făcute sub îndrumarea doamnelor învățătoare.

Directorul Școlii Gimnaziale nr. 1, doamna prof ing. Țecu Doina: “Îmi place să construiesc, să las un semn în urma trecerii mele la conducerea acestei școli. Vreau să demonstrez că avem resurse și suntem îndreptățiți să sperăm într-o lume mai bună, prin tot ceea ce facem”.

Prima atestare documentară a Școlii Gimnaziale nr. 1 din Jilava a fost făcută pe 16 aprilie 1849.

Tratamente de dezinsectie in Jilava

Consiliul Județean Ilflov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov va efectua tratamente pentru combaterea insectelor de disconfort adulti pe arealul județului Ilfov. Tratamentul va fi terestru, in interiorul localității, aliniamentele Drumurilor Județene, gropi de gunoi sau alte focare. Produsul folosit pentru dezinsectie este toxic pentru albine, pesti si alte organisme acvatice, iar data efectuarii tratamentului este intre 10. 04. 2019 -16. 04. 2019, seara, începând cu ora 21.00.

Anunt de scoatere la concurs al postului de sef birou Investitii, Achizitii si Proiecte Europene

Primaria Comunei Jilava organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea functiei publice de conducere vacante de Sef Birou, gradul II, al Biroului Investitii, Achizitii si Proiecte Europene din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Jilava.
Conditiile de participare la concurs, fisa postului si bliblografia sunt detaliate mai jos.

Spectacol în Parcul Morii

Magie, iluzionism, levitație, clovni și femeia fachir, animale, dresură de ponei, jonglerii cu foc și alte surprize vă așteaptă mâine, 6 aprilie și duminică, 7 aprilie, în Parcul Morii din comuna Jilava. Mâine, spectacolul începe de la ora 18.30, iar duminică, de la 11.30 și de la 18.30.
Prețul unui bilet este de 20 de lei pentru copii și 25 de lei pentru adulți.
Comercianții vor fi și ei prezenți cu popcorn, vată de zahăr și jucării de circ.

Proiectul de buget al comunei Jilava

Proiectul de buget al comunei Jilava poate fi consultat mai jos. El va fi luat in discutie, in prezenta consilierilor locali si in prezenta cetatenilor, dezbaterea publica fiind deschisa asupra proiectului de buget pentru anul in curs.

Dezbatere publica in prezenta primarului comunei Jilava, Petre Ilie Elefterie, si a directorului Societatii Apa-Canal Ilfov, Catalin Dragila


In primul rand, vrem sa multumim tuturor celor prezenti la discutiile care au avut loc in Sala de Festivitati ale Scolii nr. 1, cu atat mai mult cu cat conversatiile pe care le-am purtat, pe alocuri devenite patimase, au fost cat se poate de contructive. In al doilea rand, Primaria comunei Jilava ar dori sa aminteasca, pentru cei care nu au fost prezenti, care a fost temele de discutie: apa si canalizarea din comuna Jilava, precum si starea de curatenie a localitatii.
Astfel, trebuie sa amintim inca o data: incepand cu data de 15 APRILIE a acestui an, locuitorii comunei care locuiesc pe strazile Morii, Ungureni si Mierlari se pot bucura de serviciile de apa si de canalizare. Doar trebuie sa mearga sa faca avizele necesare si evident, sa incheie contractele necesare cu societatea de apa si canal. Mai mult, trebuie sa se supuna unor norme minime cu privire la conectarea la canalizarea prin vacuum facuta in comuna noastra, motiv pentru care, alaturi de directorul Catalin Dragila, vom face tot ce ne va sta in putinta pentru reducerea costurilor necesare conectarii. Trebuie sa amintim, ca, in acest moment, apa si canalizarea pentru locuitorii din zonele mentionate este adusa pana la limita de proprietate, costurile fiind, astfel, mult reduse.

In alta ordine de idei, Primaria comunei Jilava aminteste ca gunoiul TREBUIE colectat selectiv, in cazul contrar urmand ca locuitorii comunei noastre sa plateasca mult mai mult decat o fac in prezent. Costurile de la noi din comuna sunt mult mai mici comparativ cu alte comune din judetul Ilfov, firma SC EURO PREST SERV Jilava SRL fiind societatea Consiliului Local, lucru care a permis mentinerea costurilor la un minimum acceptabil.
Nu in ultimul rand, discutiile au atins si alte teme, lamurindu-le, speram, pe deplin: cat de curand vor incepe efectiv lucrarile la Drumul Judetean 401, iar asta inseamna restaurarea unor strazi ale comunei. Mai mult, urmaza ca, in bugetul din acest an, sa fie prinse sumele necesare pentru pietruirea si repararea altor strazi. De asemenea, se fac eforturi cat se poate de serioase pentru stabilirea unei baze legale pentru ca situatia din zona Capace sa fie rezolvata, asa cum prevede legea, iar cei de acolo sa intre, in sfarsit, dupa 15 ani, in legalitate.

Atentionare impotriva incendiilor de vegetatie uscata

Pe fondul cresterii semnificative, in ultima perioada, a numarului de incendii de vegetatie uscata produse ca urmare a utilizarii focului deschis pentru curatarea terenurilor, fara respectarea masurilor obligatorii de aparare impotriva incendiilor , care pot afecta constructiile, padurile sau principalele cai de transport aflate in vecinatate, va transmitem masuri de prevenire, care trebuie respectate de populatie la arderea miristilor, vegetatiei uscate, resturilor vegetale , gunoaielor sau altor materiale combustibile, respectiv utilizarea focului deschis in zonele de agrement.
1. Aceste activitati nu vor fi desfasurate pe timp de vant, in perioada de canicula sau seceta si la lasarea intunericului
2. Supravegherea in permanenta a focului pana la stingerea completa a acestuia
3. Dupa arderea completa, resturile vor fi stropite cu apa pentru a impiedica reaprinderea focurilor sub actiunea curentilor de aer sau imprastierea resturilor aprinse
4. Asigurarea in apropiere a unui recipient cu apa si a unor unelte (lopeti, maturoaie, etc.) pentru cazul in care focul scapa de sub control
5. Arderea miristilor, vegetatiei uscate, resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si a altor materiale combustibile se face in locuri special amenajate sau pe terenuri pregatite, cu luarea masurilor ce se impun pentru impiedicarea propagarii focului in vecinatati, asiguranduse supravegherea permanenta a arderii, precum si stingerea jarului dupa terminarea activitatii
6. Arderea resturilor se va face la o distanta de minimum 10 m fata de materialele combustibile (constructii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, etc.) si 40 de m fata de locurile cu pericol de explozie, gaze si lichide combustibile
7. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si miristilor se executa numai pe baza permisului de lucru cu foc deschis, dupa ce a fost informat in prelabil serviciul voluntar pentru situatii de urgenta. Emiterea permisului se face prin grija primarului de catre seful serivciului voluntar pentru situatii de urgenta sau persoana desemnata in acest sens
Nerespectarea masurilor specifice la efectuarea arderilor de miristi, vegetatie uscata sau resturi vegetale are consecinte grave asupra comunitatilor prin pierderea de vieti omenesti, producerea de pagube materiale si afectarea mediului inconjurator. Conform prevederilor legale, amenda se situeaza intre 1000 si 2500 de lei.

Convocator Sedinta Consiliul Local Jilava

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2, 3 si 4, din Legea nr. 286/2006 pentru modificarea și completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, se convoacă Consiliul local al comunei Jilava în ședință ordinară la data de 28 februarie 2019 orele 18.00 la sediul Consiliului Local Jilava, cu următoarea ordine de zi:

1. Aprobarea procesului verbal al şedintei extraordinare din data de 30 ianuarie 2019;
2. Aprobarea procesului verbal al şedintei extraordinare din data de 07 februarie 2019;
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie bugetară a veniturilor încasate şi cheltuielilor comunei Jilava pe anul 2018;
4. Proiect de hotărâre privind organizarea reţelei şcolare din comuna Jilava pentru anul 2019-2020;
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea de mandat special Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public Bucureşti-Ilfov;
6. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (Str. Drum de langă vii cu suprafaţa de 11436 mp);
7. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru teren neproductiv extravilan peste gară – 61444 mp);
8. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “De 313/1” cu suprafaţa de 2259 mp);
9. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “De 313/2” în suprafaţa de 2169 mp);
10. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “De 313/3” în suprafaţa de 1968 mp);
11. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “De 312” cu suprafaţa de 5221 mp);
12. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care apartin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 7/2” cu suprafaţa de 3149 mp);
13. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “De 7/3” cu suprafaţa de 6575 mp);
14. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “De 7/4” cu suprafaţa de 5159 mp);
15. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 7/5” cu suprafaţa de 2318 mp);
16. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 7/6” cu suprafaţa de 3174 mp);
17. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (“Str. Centurii” cu suprafaţa de 9392 mp) ;
18. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 34/1” cu suprafaţa de 4053 mp);
19. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 79/1” cu suprafaţa de 3274 mp);
20. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 79/2” cu suprafaţa de 3319 mp);
21. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 79/3” cu suprafaţa de 3401 mp);
22. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 79/4” cu suprafaţa de 3142 mp);
23. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 79/5” cu suprafaţa de 3072 mp);
24. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Jilava (pentru drumul “ De 79/6” cu suprafaţa de 3887 mp);
25. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii “Construire gradiniţă cu program normal, în comuna Jilava, judeţul Ilfov”;
26. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii “Înfiinţare creşă, în comuna Jilava, judeţul Ilfov”.
27. Diverse.