Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Anunturi publice

Anunt privind prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii AMBROZIA

Conform prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 129/2020, Legea nr. 272/2023) și ale H.G. nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018,
În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a.c. sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.
Beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia.
Primul control se efectuează în perioada 1-15 iulie şi ulterior, în situaţia în care buruiana ambrozia a răsărit mai târziu, ca urmare a condiţiilor climatice nefavorabile din primăvară, iar proprietarii care nu au aplicat măsurile specifice de combatere vor fi sancționați cu ,,Avertisment”.
Cel de-al doilea control se efectuează în perioada 16 iulie-31 octombrie și vizează proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții care nu au aplicat lucrările de combatere a buruienii nici după ce au primit sancțiunea ,,Avertisment”.
Nerespectarea prevederilor din avertisment constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Procedura de achiziție publică a unui împrumut rambursabil

Documentația descriptivă și documentele suport pentru inițierea procedurii de achiziție a unui împrumut rambursabil poate fi gasita mai jos.

Bilant 2023

.

Tratament pentru combaterea insectelor de disconfort (țânțari adulți)

În perioada 03 APRILIE – 09 APRILIE 2023, Consiliul Județean Ilfov prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov va efectua tratamente pentru combaterea insectelor de disconfort (țânțari adulți).
Acțiunea se va face terestru, prin pulverizare cu instalațiile montate pe autoutilitare, seara după ora 22:00, cu produsul STING, ce acționează prin contact și ingestie, în doză de 30 ml/ha. Produsul „STING” ESTE TOXIC pentru albine, pești și organisme acvatice.
Locul unde se efectuează dezinsecția: în interiorul localității – aliniamente D.J., gropi gunoi, spații verzi de utilitate publică.
Notă: De regulă, tratamentul se efectuează în prima zi din intervalul menționat, iar în cazul în care condițiile meteo nu permit, se amână pentru ziua următoare favorabilă aplicării.

Anunt Important – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR

Este necesara programare prealabila pentru orice fel de solicitare: depunere documente pt eliberare CI sau viza de resedinta.
Aceste modificari intra in vigoare de azi 27.03.2024.
Tel. Programari: 021.457.11.22

DEPUNERE ȘI ELIBERARE ACTE:
LUNI: 8,30 – 13,00;
MARȚI: 13,30 – 18,30;
MIERCURI: 8,30 – 13,00;
JOI: 13,30 – 16,30;
VINERI: 10,00 – 13,00 – ELIBERĂRI ACTE
Programul cu publicul pentru depunerea/ridicarea documentelor se efectuează doar cu programare telefonică, la numărul de telefon: 021/457.11.22.

Întreruperi energie electrica

Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) anunță întreruperile programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice. În Jilava, miercuri, 27 martie, vor fi afectate de întreruperi – între orele 9.. și 17.00, maximum 2 ore – următoarele străzi: Strada Libertății, Narciselor, Piersicilor, Soseaua de Centura, Strada Fagului, Nuferilor, Manu, Trandafirilor, Andrei, Putul lui Gavrila, Gabrului, Garii, Ciulini, Aleea Dumbravei și străzi adiacente.

Anunt important – portal Consiliul Judetean Ilfov

Consiliul Județean Ilfov a finalizat procesul de implementare a proiectului ”Platformă online pentru eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor de Unitatea Administrativ Teritorială Județul-llfov “, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Portalul online este accesibil cetățenilor, printr-un link dedicat pe pagina web a Consiliului Județean Ilfov (https://portal.cjilfov.ro/cmsse/), în vederea derulării demersurilor ce țin de competențele exclusive ale instituției.
Prin intermediul acestui portal, cetățenii județului Ilfov pot solicita în mod direct instituției eliberarea unor documente precum eliberarea certificatului de urbanism informativ, a certificatului de urbanism pentru construire, a avizelor/autorizațiilor aferente lucrărilor desfășurate pe drumurile publice județene, depunerea petițiilor și a altor demersuri aferente sferei de competență a Consiliului Județean Ilfov.
Cetățeanul nu va fi nevoit să suporte niciun efort financiar în derularea acestor demersuri, având posibilitatea de a semna electronic documentele prin intermediul portalului urmare a semnăturilor electronice disponibile în mod gratuit. De asemenea, utilizând portalul, cetățeanul va putea economisi timp prin eliminarea necesității deplasării la ghișeul instituției având în vedere faptul că răspunsul la solicitarea sa va fi transmis tot prin intermediul portalului.

Anunt public – deviere traseu liniile STB 419 si 428

Vă comunicăm faptul că, în data de 01 și 02 Martie 2024, în intervalul orar 07:00 – 19:00, pe strada Odăi din Comuna Jilava, vor avea loc lucrări de asfaltare a părții carosabile.
Cu această ocazie vă rugăm să evitați să circulați cu autoturismele pe str. Odăi în intervalul menționat mai sus, în vederea finalizării lucrărilor de asfaltare cât mai rapid!
Vă aducem la cunoștință faptul că liniile STB 419 și 428 vor circula deviat în această perioadă, după cum urmează:
Linia 419 va circula deviat față de traseul normal, de la stația Cartier Arteca – DN5 (șos. Giurgiului) – către str. Ungureni și va continua pe traseul normal.
Linia 428 va circula deviat față de traseul normal, de la stația Mierlari către DN5 (șos. Giurgiului) și va continua pe traseul normal.
Menționăm faptul că, în această perioadă, pe strada Odăi vor avea acces doar riveranii, circulația desfășurându-se pe Sens Unic de la str. Mierlari către Breteaua DNCB, pe o singură bandă de mers.