Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Anunturi publice

Informare! Pesta porcina africana

Avand in vedere adresa D.S.V.S.A. Ilfov cu privire la aparitia unui focar de pesta porcina africana pe teritoriul localitatii Darasti-Vlasca, comuna Adunatii-Copaceni, judetul Giurgiu, conform manualului Operational s-au stabilit urmatoarele masuri pentru preventia aparitiei si extinderii Pestei Porcine Africane:
Este interzisa circulatia si transportul porcilor pe drumurile publice si private
Porcii nu pot parasi exploatatiile pana la stingerea focarului de pesta porcina africana
Orice persoana sau orice mijloc de transport care intra sau iese din exploatatiile de porcine trebuie sa respecte masurile de igiena si biosecuritate
Nicio alta specie de animal domestic nu poate patrunde sau iesi din exploatatiile porcine fara autorizarea D.S.V.S.A. Ilfov
Toti porcii morti sau bolnavi trebuie declarati imediat la D.S.V.S.A. Ilfov
Se interzice sacrificarea porcilor fara avizul D.S.V.S.A. Ilfov
Este interzisa scoaterea carnii de porc, preparatele din carne de porc, produsele din carne de porc din zona.
Mai multe detalii, in documentul atasat mai jos

Participarea primarului Elefterie Ilie Petre la discuții privind măsuri suplimentare pe tema dezinsecției

Primarul comunei Jilava, Elefterie Ilie Petre a participat, astăzi la întalnirea cu preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache. Tema discuţiei a fost stabilirea unor măsuri suplimentare prin care populația să fie protejată atunci când facem dezinsecție terestră contra țânțarilor.

S-a stabilit ca vor fi anunţate zilele de dezinsecție prin afișe puse în stațiile de autobuz și în STB. De asemenea, poliția locală din fiecare localitate va anunța la megafon, în ziua acțiunii, că seara se face dezinsecție și că se recomandă ca oamenii să nu intre în contact cu substanța pentru că este iritantă și să închidă temporar ușile și ferestrele.

Dl. Marian Petrache, președintele Conciliului Județean Ilfov: “Referitor la substanța care se folosește pentru dezinsecția terestră – m-am consultat și eu cu specialiștii de la Institutul Cantacuzino, de la DSP, cu biologi – este aprobată de Ministerul Sănătății și peste tot în lume se folosește acesta sau ceva similar. Nu există nicio substanță de omorâre a țânțarilor ecologică. Așa cum se întâmplă la omorârea larvelor și cu care dăm avio. Nu putem să dăm nici în alt interval al zilei, pentru că activitatea maximă a țânțarilor este de la 21.30 la două noaptea. Deci atunci trebuie să acționăm.

Reluăm dezinsecția AVIO din 19 august și imediat după aceea, pe cea TERESTRĂ. Mai amân pentru că aștept rezultatele de laborator. Au venit unele preliminare – substanța folosită de serviciul de dezinsecție corespunde prospectului, aici nu sunt niciun fel de probleme, doar că deocamdată nu știm dacă s-a depășit concentrația în localitățile unde au fost semnalate probleme de sănătate ale oamenilor – Berceni, Popești Leordeni și Bragadiru. Dar până pe 19 august ar trebui să aflăm și asta”.

Tratament de dezinsectie terestru

Consiliul Judetean Ilfov, prin Serviciul Judetean de Dezinsectie si Ecologizare Mediu Ilfiv, va efectua tratamente pe raza comunei Jilava pentru combaterea insectelor de disconfort, tantari adulti. Actiunea se va face terestru, in perioada 24-30 iulie, seara, dupa ora 22.00, cu produsul SOLFAC TRIO EC200, toxic pentru albine, pesti si alte organisme acvatice.

Concurs de recrutare politisti locali

Primaria Comunei Jilava organizeaza un concurs de recrutare pentru urmatoarele functii:
– Politist local, clasa I, grad profesional debutant, Compartimentul Disciplina in Constructii si Afisajul Stradal, Serviciul public Politie Locala
– Politist local, clasa I, grad profesional debutant, Compartimentul Protectia Mediului
Detaliile si bibliografia de concurs pot fi vizualizate mai jos.

ANUNŢ privind organizarea evaluării/selecţiei prealabile a candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie al ECO PREST JILAVA S.R.L

Comuna Jilava prin Consiliul Local al comunei Jilava organizează în perioada 17.07.2019-19.08.2019 selecţia candidaţilor pentru posturile de membri în Consiliul de Administraţie al ECO PREST JILAVA S.R.L.
Conditiile de participare si documentele necesare pentru inscrierea in concurs pot fi gasite mai jos.


Asocierea Județul Ilfov- Consiliul Județean Ilfov cu UAT Jilava- Consiliul Local Jilava în vederea realizării în comun a unor obiective de interes public

UAT Jilava- Consiliul Local Jilava se numără printre comunitățile locale din Ilfov care primesc sprijin financiar din partea Consiliul Județean Ilfov pentru realizarea unor obiective de interes public. Astfel, proiectul “Reabilitare tronson și modernizare strada Libertății, comuna Jilava, județul Ilfov” va fi realizat prin asocierea Consiliului Județean Ilfov cu Consiliul Local Jilava. Valoarea totală a proiectului este de 2.358.330,90 lei, din care contribuția Consiliului Județean Ilfov va fi de 2.122.497,81 lei, iar contribuția Consiliului Local Jilava va fi de 235.833,09 lei.

“Reabilitare – Modernizare drum Steaua Sudului, comuna Jilava, județ Ilfov” este un alt proiect ce va fi realizat prin asocierea Consiliului Județean Ilfov cu Consiliul Local Jilava. Valoarea totală a proiectului este de 3.693.159,37 lei. Contribuția Consiliului Județean Ilfov va fi de 3.323.843,44 lei, iar a Consiliului Local Jilava, de 369.315,93 lei. Proiectele au fost adoptate în cadrul ședinței ordinare a Consilului Județean Ilfov, din data de 28 iunie 2019.