Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Anunturi publice

ANUNŢ privind organizarea evaluării/selecţiei candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie al EURO PREST SERV JILAVA S.R.L

PROIECT DE HOTARÂRE APROBAT RECENT PENTRU A VENI ÎN SPRIJINUL CONTRIBUABILILOR

În contextul actual, de situație economică dificilă din cauza pandemiei, la propunerea primarului Elefterie Ilie Petre s-a aprobat, recent, în sedința consiliului local, proiectul de hotărâre privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31.01.2022 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ teritorială a comunei Jilava.
Hotărârea se bazează și pe necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul local care ar putea conduce la declanșarea procedurilor de insolvență, dar și pe necesitatea acordării unor șanse de redresare economică, în special contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS-CoV-2 și evitarea deschiderii procedurilor de insolvență. Totodată s-a luat în considerare faptul că obligațiile accesorii îngreunează conformarea la plată a obligațiilor bugetare, în contextul actual al dificultăților financiare cu care se confruntă contribuabilii afectați direct sau indirect de criza SARS-CoV-2.
Scopul proiectului inițiat de primarul Elefterie Ilie Petre și votat de consiliul local este sprijinirea contribuabililor aflați în dificultate.
Proiectul se adresează tuturor categoriilor de debitori cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale ori instituții publice, de pe raza administrativ- teritorială a comunei Jilava.
Termenul de depunere a cererii de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante datorate bugetului local de către contribuabilii persoane fizice și juridice de pe raza administrativ- teritorială a comunei Jilava este până la data de 31.01.2022
Pot beneficia de anularea accesoriilor din prezenta procedură persoanele fizice și juridice care achită integral obligațiile bugetare principale restante precum și cele existente pentru anul în curs aflate în sold la data plății.
Procedura nu se aplică pentru majorările de întârziere achitate anterior intrării in vigoare a prezentei hotărâri.
Prezenta procedură se aplică până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv (data limită de depunere a cererii sub sancțiunea decăderii), iar termenul de soluționare de către organul fiscal a cererilor depuse va fi în 30 de zile de la data înregistrării.
Pentru a beneficia de scutire, contribuabilul persoană fizică sau juridică depune cererea, până la data de 31.01.2022, inclusiv, sub sancțiunea decăderii, la registratura primăriei comunei Jilava sau on-line pe adresa de e-mail a primăriei comunei Jilava primariajilava@primariajilava.ro.
Detalii regăsiți mai jos

Lucrări sponsorizate de ECO SUD SA pentru înființare și modernizare Drum DE Puțul Mătușii – Conducte de gaze Vidra – Str. Metalurgiei – DE 0/101, Comuna Jilava, Județul Ilfov

Au început lucrările la obiectivul ”Înființare și modernizare Drum DE Puțul Mătușii – Conducte de gaze Vidra – Str. Metalurgiei – DE 0/101, Comuna Jilava, Județul Ilfov”, cu o lungime totală de 1415 m și care se intersectează în partea de Nord cu DNCB (Drumul Național Centura București), iar în partea de Sud cu DE 0/101.
ECO SUD SA, care este operatorul depozitului de deșeuri solide urbane și asimilate Vidra, sponsorizează lucrările de construire a drumului.

ECO SUD SA derulează un program de responsabilitate socială, protecția mediului și sănătatea populației, având ca obiect dezvoltarea infrastructurii din comunele situate în jurul depozitului Vidra, inclusiv infrastructura la nivelul comunei Jilava, în vederea asigurării unui acces mai bun și mai sigur pentru operatorii serviciilor de colectare și transport deșeuri de pe raza comunei Jilava, precum și pentru ceilalți operatori, către depozitul Vidra.

Spectacol de Crăciun cu invitați din Republica Moldova

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 17.30, în Parcul Morii din comuna noastră va avea loc un spectacol susținut de colectivele folclorice “Mărgaritare basarabene” și Ansamblul de dansuri populare “Doruleț”.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al Comunei Jilava în cinstea înfrățirii cu primăria satului Corjova, raionul Criuleni din Republica Moldova.
La eveniment vor fi respectate toate măsurile de siguranță aflate în vigoare în această perioadă.
Vă așteptăm !

Programului National de Cadastru si carte funciara aflat in derulare la nivelul comunei Jilava

In vederea derularii Programului National de Cadastru si Carte Funciara, Primaria comunei Jilava anunta ca, proprietarii de imobile (terenuri cu sau fara constructii) situate in tarlaua 80, str. Odai (numere pare), Str. Mierlari (numere pare), Str. Craitelor, se pot prezenta la sediul Primariei, Compartimentul de Cadastru, in zilele de
Marti, intre orele : 10-13
Miercuri, intre orele : 10-13
Joi, intre orele : 14-16
pana la 16 Decembrie 2021, avand asupra lor, actele de proprietate in copii legalizate, precum si acte de identitate in copii nelegalizate.

Detalii, mai jos: