Informatii publice
Chestionar anticoruptie
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Direcția Integritate, Bună Guvernare și Politici Publice, implementează proiectul cu titlul: „Consolidarea sistemelor de integritate – cea mai bună strategie de prevenire a corupției în administrația publică“, cod SIPOCA 61.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, în cadrul Axei prioritare 2: „Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente“, obiectiv specific 2.2: „Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice“.
Una dintre activitățile din cadrul proiectului presupune realizarea unui studiu privind percepția publică referitoare la efectele măsurilor anticorupție la nivelul administrației publice locale.
În vederea finalizării acestui studiu a fost elaborat un chestionar în scopul cunoașterii părerii cetățenilor cu privire la tematica vizată.
Chestionarul poate fi completat aici: https://www.survio.com/survey/d/H5G9R7Q9E9Y5A7H3N sau prin scanarea codului QR de mai jos. Chestionarul poate fi completat până cel târziu la 15 octombrie 2020.
Propunere actualizare PUG Jilava
Propunerea de actualizare a PUG-ului comunei Jilava, impreuna cu Avizul Tehnic Consultativ obtinut de la C.J. Ilfov pentru Planul Urbanistic General si Hotararea de Consiliu Local de initiere a actualizarii PUG-ului.
Autorizatii transport 7,5 tone si 3,5 tone
Pentru solicitările depuse on-line și achitate cu OP, plata se va face în contul aparținând UAT Comuna Jilava, CUI 4420791 – cod IBAN: RO43TREZ42121360250XXXXX deschis la Trezoreria Operativă Ilfov. O copie a OP se va transmite la adresa de e-mail: primariajilava@primariajilava.ro, pentru confirmarea plății.
Autorizatiile se elibereaza de catre compartiment avize, acorduri si autorizari din cadrul Primăriei Comunei Jilava.
Cererea, mai jos:
STRĂZI CU RESTRICȚIE DE TONAJ 7,5 TONE
Str. Crinului
Str. Garoafei
Str. Lalelei
Str. Merilor
Str. Panselei
Str. Zorelelor
Str. Nicolae Balcescu
Str. Trifoiului
Str. Vasile Roaita
Str. 23 August (Str. Nicolae Simionescu)
Str. Morii (prelungire, cu excepția DJ 401A)
Str. Odăi
Str. Salcâmilor
Str. Tineretului
Str. Gării (între DNCB și str. Ungureni)
Str. Pantei
Str. Prelungirea Ungureni
Str. Toamnei
Str. Ciulini
Str. Fagului
Str. Narciselor
Str. Nuferilor
Str. Piersicilor
“Str. Prel. Verii, Drum intre Str. Verii si Str. Libertăţii inters. cu Ciulini”
Str. Putui lui Gavril
Str. Trandafirilor
Str. Verii
Al. Dumbravei
Str. Magnoliei
Str. Gabrului
Str. Merisor
Str.Primăverii
Strazi cu restrictii 3,5 tone
Str. Drum pe lângă vii – 3,5 Tone
Str. Libertăţii – 3,5 Tone
Canalizare si apa potabila, in Jilava
In fiecare zi de luni, pe parcursul intregii zile, reprezentantii societatii Apa Canal Ilfov vor fi prezenti la sediul Primariei Comunei Jilava pentru ca doritorii de pe strazile care, deja, au infrastructura necesara, sa se branseze la retea. Pentru asta trebuie doar sa depuna o cerere care poate fi gasita mai jos:
S-a deschis un supermarket in Jilava
Astazi a fost deschis un renumit supermarket in comuna noastra, in imediata vecinatate a primariei.
“Este un proiect asteptat de multi jilaveni. Consider ca un astfel de proiect este binevenit si voi sustine intotdeauna investitiile in comuna noastra. Urmeaza si alte proiecte”, a declarat primarul comunei Jilava, Elefterie Ilie Petre.
Colectare gratuia a deseurilor electrice si electronice
Sambata, 12 septembrie 2020, in intervalul 09.00- 14.00 are loc colectarea deseurilor electrice si electronice.
Deseurile electrice si electronice trebuie lasate la vedere in fata portii. ACEST SERVICIU ESTE GRATUIT
Trebuie retinut ca: DESEURILE VOLUMINOASE (piese de mobilier, saltele, fotolii, etc.) SE VOR COLECTA IN ULTIMA ZI DE MIERCURI DIN FIECARE LUNA.
Pentru detalii sau informatii suplimentare, puteti suna la numarul de telefon: 0758.463.132