Campanie caritabila
Inundațiile catastrofale din județul Galați au lăsat sute de oameni pe drumuri. Fără o casă, cu agoniseala de o viață luată de furia apelor, acești oameni au nevoie să vadă și să simtă că le suntem alături.
Din acest motiv, Primăria Comunei Jilava demarează o campanie caritabilă. Astfel, toți cei care vor să ajute sunt așteptați la sediul Primăriei Jilava pentru a face donații celor care au, acum mai mult ca niciodată, nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Începând de mâine, 18 septembrie, de la ora 8.00 și până la ora 20.00, timp de câteva zile, unul dintre angajații Primăriei vă așteaptă la sediul instituției pentru a prelua donațiile dumneavoastră.
Este nevoie de alimente neperisabile (ulei, zahăr, făină, orez, mălai sau conserve de carne și pește, etc.), dar și de tot ce înseamnă materiale de construcții. Astfel, dacă aveți găleți, roabe, mături, saci de plastic, lopeți și cazmale sau orice alte materiale de construcții, dar și produse de curățenie, nu ezitați să vă implicați ca să îi ajutăm pe cei oropsiți de inundații.
De asemenea, este nevoie și de haine, încălțăminte, pături sau alte lucruri trebuincioase traiului de zi cu zi.
Persoane de contact:
George Nedelciu: 0724486759
Ștefan Ioniță: 0733694880
Nicușor Pițigoi: 0733058492 sau
Poliția Locală Jilava: 0799757777