Ofertă tarifară pentru transportul public în regiunea București-Ilfov

Primarul Elefterie Ilie Petre a participat recent, la sediul Primăriei Municipiului București, la o întâlnire în cadrul căreia s-a stabilit introducerea bileletului unic de transport București- Ilfov. Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunită pentru Transport Public București – Ilfov (ADTPBI) a aprobat pe 19 iulie Programul Integrat de Transport Public de călători pentru Regiunea București – Ilfov.

La ședință au participat președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, administratorul Sorin Chiriță din partea Primăriei Capitalei și primarii localităților din Ilfov. Se propune o rețea extinsă de transport integrat pe toată zona București – Ilfov, care să constituie o alternativă atractivă de deplasare, capabilă să satisfacă în mod optim nevoia de mobilitate a cetățenilor, contribuind astfel la diminuarea utilizării automobilului, la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Este vorba de o oferta tarifară integrată pentru regiunea București- Ilfov.

Iată câteva din tarife: prețul de bază va fi 2.5 lei/ 60 de minute, în acest interval fiind transfer gratuit între toate mijloacele de transport. Abonamente nominale: 10 lei/ zi- toate liniile, 30 de lei/ 7 zile- toate liniile, 40 de lei/ lună- o linie, 50 de lei/ lună- două linii, 80 de lei/ lună toate liniile București- Ilfov Abonamente nenominale: 15 lei/ zi- toate liniile, 45 de lei/ 7 zile – toate liniile, 60 de lei/ lună- o linie, 75 de lei/ lună – două linii, 110 lei/lună toate liniile București- Ilfov

Reamintim că pensionarii domiciliați în București și județul Ilfov, ca de altfel și copiii până la 7 ani vor circula GRATIS.

Posted in Anunturi, Anunturi publice.