IMPORTANT! Recomandari pentru fenomene meteo periculoase: zapada si viscol

Măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență în caz de ninsori și temperaturi scăzute
Cetățenii trebuie să aibă în vedere câteva măsuri de prevenire a situațiilor de urgență, ținând cont de atenționările meteorologice specifice sezonului rece, caracterizate de ninsori abundente şi temperaturi scăzute:

– Informați-vă permanent asupra condițiilor meteorologice şi evoluția acestora, transmise de autoritățile centrale şi locale, respectiv de mass-media;
– Evitați orice călătorie dacă nu este absolut necesară şi informați-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
– Dacă plecați cu mașina, verificați funcționarea sistemului de încălzire şi aveţi în vedere dotarea cu lanțuri antiderapante, pături, apă, lopată şi combustibil de rezervă;

În cazul în care autovehiculul este înzăpezit în afara localităților, trebuie să vă păstrați calmul şi să luați următoarele măsuri:

– Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie, nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
– Anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul în care aţi rămas blocat;
– Rămâneţi în autovehicul până la sosirea echipelor de salvatori;
– Porniţi motorul şi sistemul de încălzire periodic pentru a menţine cald în interior, îndepărtând zăpada ce poate înfunda ţeava de eşapament;
– Porniţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.

Posted in Anunturi, Anunturi publice.