Author: Primaria Jilava
SE DESCHIDE CRESA DE PE STRADA GARII DIN COMUNA JILAVA
Lucrarile la cresa din comuna Jilava s-au incheiat si incepand cu 1 octombrie cresa de pe strada Garii nr 159 bis isi deschide portile pentru copilasi.
Primarul Elefterie Ilie Petre a verificat personal stadiul lucrarilor si a fost multumit de ceea ce a vazut. Alaturi de viceprimarul Cristian Alexandru a stat de vorba si cu reprezentantul constructorului, dar si cu oamenii din zona care abia asteapta deschiderea cresei.

Asadar, Centrul social multifunctional “Hansel si Gretel” din comuna Jilava, in cadrul caruia va functiona serviciul social de zi avand rolul de a oferi servicii integrate de ingrijire, supraveghere si educatie timpurie pentru copiii de varsta anteprescolara se va deschide de la 1 octombrie.
Centrul social Multifunctional “Hansel si Gretel” va functiona in subordinea Consiliului Local al Comunei Jilava, cu o capacitate maxima de 60 de locuri pentru copiii de varsta anteprescolara si isi va desfasura activitatea in spatiul situat in comuna Jilava, strada Garii, nr 159 bis, judet Ilfov.
Potrivit prevederilor art. 9 din Legea 263/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea creselor cu modificarile si completarile ulterioare parintii/ reprezentantii legali ai copiilor au obligatia sa plateasca o contributie lunara de intretinere pentru fiecare copil inscris la cresa care beneficiaza de serviciile acesteia. Din calculele privind stabilirea costului mediu a reiesit suma de 18 lei/zi/copil, iar in cazurile familiilor cu mai multi copii, costul este mai mic.
De serviciile acordate in cadrul Centrului Social Muntifunctional “Hansel si Gretel” din comuna Jilava vor beneficia copii cu varste cuprinse intre 3 luni si 3 ani ai caror parinti au domiciliul sau resedinta in comuna Jilava si care sunt apti din punct de vedere medical pentru a frecventa colectivitatea.

Constituirea grupelor se face tinand cont de recomandarile metodologice de organizare si functionare a creselor in vigoare, de conditiile materiale si de functionar ale unitatii, precum si de posibilitatile de asigurare a resursei umane necesara asigurarii nivelului de protectie si de educatie pe care il necesita copiii.
Beneficiarii serviciilor acordate in centru pot fi organizati din punct de vedere educational pe grupe de varste, astfel:
Grupa mica: copii cu varsta intre 3 luni si 1 an
Grupa mijlocie: copii cu varsta intre 1- 2 ani
Grupa mare: copii cu varsta peste 2 ani.
Cererile de inscriere se depun la Gradinita Alba ca Zapada, de pe strada Odai nr 142.

Receptia la terminarea lucrarilor a obiectivului : Infiintare Cresa in comuna Jilava, Judetul Ilfov a avut loc la data de 10.08.2021.
Valoarea totala a investitiei este de 3.950.901,82 Lei( TVA inclus), din care valoare CM este de 3.762.381,23 Lei( TVA inclus).
Suprafata construita este de 421,05mp, iar suprafata desfasurata de 842,10 mp, regim P+1Etaj.
La Parter sunt urmatoarele spatii: holuri de acces, vestiar copii, cabinet medical, grupuri sanitare, camera multifunctionala, spatii de joaca si de odihna, bucatarie, depozit frigorific, camera centrala termica, biberonerie.
La etaj: birou conducere, camera centrala detectie incendiu, coridoare, depozit rufe murdare, spalatorie, uscatorie, calcatorie, depozit rufe curate, sala de intalnire cu parintii, sala de festivitati, grupuri sanitare, cabinet personal educativ, birou administrativ.
Receptia lucrarilor la Drumul Steaua Sudului
La data de 23.07.2021 a avut loc receptia la terminarea lucrarilor pentru obiectivul de investitii Modernizare Drum Steaua Sudului.
Pentru proiect a fost data autorizatia de construire nr. 99-14904/01.09.2020. Valoarea investitiei a fost de 3.156.157,84 lei (TVA inclus), iar lungimea totala a drumului este de 1.667m, suprafata carosabila este de 9.487mp, iar suprafata trotuarului este de 879 mp.
Proiectul “Reabilitare – Modernizare drum Steaua Sudului, comuna Jilava, județ Ilfov” a fost realizat prin asocierea Consiliului Județean Ilfov cu Consiliul Local Jilava.



Campanie de prevenţie şi depistare a cancerului de col uterin și sân în comuna Jilava
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 14 august 2021, o nouă activitate din cadrul campaniei de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin” la centrul medical din comuna ilfoveană Jilava. Campania sprijină efortul susținut pentru reducerea riscului și intensificarea prevenției cancerului de col uterin. În cadrul acestei activități, s-au prezentat 30 de femei care au beneficiat gratuit de testul Babeș Papanicolau și de un controlul primar la sân, efectuate de medicii de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București. Activitatea este a 28-a din cadrul campaniei de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin„ desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale.

Paroh IONUȚ SIMION – Parohia Jilava 1, județul Ilfov a menționat: “Considerăm această acțiune a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale și a medicilor care i-au însoțit în această acțiune de depistare a cancerului de col uterin, foarte importantă întrucât trebuie să conștientizăm valoarea prevenției în scopul păstrării sănătății și mai cu seamă pentru a trata din timp această maladie care se manifestă într-un mod foarte brutal cu persoanele de sex feminin. Mulțumim că au poposit în comunitatea noastră și și-au oferit sprijinul pentru ca aceste femei să beneficieze de aceste investigații”.
Mai multe detalii, AICI
Asfaltare pe timp de noapte, pe strada Gării din Jilava
Proiectul privind modernizarea străzii Gării continuă. Noaptea trecută primarul Elefterie Ilie Petre a fost pe teren și împreună cu viceprimarul Alexandru- Cristian Marin au verificat modul în care se desfășoară lucrările. Pe timp de noapte s-a asfaltat tronsonul 1 de pe strada Gării, situat între Strada Ungureni (DJ 401A) si Șoseaua de Centură (DNCB).
Lucrările vor continua.
Reabilitarea străzii Gării din comuna Jilava a început în luna august a anului 2020.
Consiliul Județean Ilfov a luat în administrare strada Gării, din Jilava, pe durata reabilitării.

Proiectul prevede ca pe strada Gării din Jilava să fie turnate straturi noi de asfalt, pe toată lungimea de 4 kilometri, să fie amenajate trotuarele și să fie făcute scurgeri pentru apele pluviale.
Valoarea proiectului este de aproape 11 milioane de lei, din banii Consiliului Județean Ilfov.
Strada Gării, din Jilva, face legătura între sectorul 4, Centura Bucureștiului și DJ 401 și este locuită de peste 1500 de oameni.
CAMPANIE DE PREVENIRE ŞI DEPISTARE A CANCERULUI DE COL UTERIN ȘI S N ÎN COMUNA JILAVA
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale în colaborare cu medici din cadrul Institutului Oncologic „Alexandru Trestioreanu” din București vor desfășura sâmbătă, 14 august 2021, între orele 08.00 – 12.30, o activitate în cadrul campaniei de „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin și sân” la centrul medical din localitate.
În cadrul acestei activități femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani vor beneficia gratuit de testul Babeș Papanicolau și de un controlul primar la sân.
Medicii vor fi prezenți la Policlinica de lângă Parcul Morii.
Prezentarea se face fără programare.