Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Locuitorii comunei Jilava se pot racorda deja la reteaua de apa si canalizare

Vă anunțăm că vă puteți racorda la sistemul de apă și canalizare. Rețeaua este funcțională pe strada Mierlari (pe partea dreaptă dinspre Măgurele spre Jilava), Morii, Ungureni și sos. Giurgiului ( dinspre Primărie până la podul de la Centură). Străzile Mierlari, Morii, Gării și Ungureni vor intra de anul viitor în modernizare, așa cum se va întâmpla și cu DJ 401.

Persoanele care vor să-și facă contract la rețeaua de apă și canalizare pot merge la sediul SC APĂ și CANAL S.A din comuna noastră (care se află pe Șoseaua Giurgiului, vizavi de Școala numărul 1). Recent, în ședința de Consiliu Local au fost votate prețurile la apă și canal. Vorbim de tarifele de distribuție apă potabilă avizate de A.N.R.S.C. (1, 38 lei/ mc, iar tariful pentru canalizare- epurare este de 2, 43 lei/ mc – ca în imaginea atașată ) la care se adaugă prețul apei potabile produsă și transportată în vederea redistribuirii, la nivelul aprobat pentru SC Bumbăcăria Românească S.A.
Ajungem astfel, la un preț total de APĂ POTABILĂ: 3.19 lei fără TVA/mc.
CANALIZARE- EPURARE: 2.04 lei fără TVA/mc.
Prețurile actualizate, dar și informații privind investițiile care se fac în ceea privește canalizarea și sistemul de apă potabilă în județul Ilfov se găsesc și pe www.acilfov.ro.