Cazier fiscal pentru beneficiarii PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a încheiat recent cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) un Protocol de colaborare pentru aderarea la serviciile sistemului informatic PatrimVen, prin care experții AFIR pot accesa online informații privind Cazierul Fiscal al beneficiarilor investițiilor finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, prin interogarea bazei de date a ANAF, experții AFIR de la nivel central și regional pot interoga direct sistemul informatic PatrimVen și pot obține o serie de documente fiscale, astfel încât beneficiarii proiectelor finanțate prin PNDR 2020 nu trebuie să mai prezinte următoarele documente: certificate care să ateste lipsa datoriilor fiscale restante, situaţiile financiare (bilanţ – formularul 10, cont de profit și pierderi – formularul 20, formularele 30 și 40), declaraţia de inactivitate sau declaraţii fiscale privind veniturile realizate, înregistrate la Administrația Financiară (formularul 200, 221, 220).

Informații suplimentare se pot obține la tel:031.860.28.07 sau la sediul OJFIR București

Posted in Anunturi, Informatii publice.